Colaborarea cu Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) a fost mai mult decât un proiect de branding. A fost un angajament civic. Fiind la rândul nostru o agenție locală și o mică afacere, credem în solidaritatea antreprenorială și în puterea comunităților care cresc împreună economia țării.
Obiectiv
Creșterea și dezvoltarea comunității AIM prin poziționare strategică și comunicare coerentă.

Ce am făcut
1. Audit & strategie de repoziționare Am început cu o analiză completă a identității și percepției publice.
AIM era cunoscută mai ales printr-o abreviere greu de descifrat, cu vizibilitate redusă și mesaj neclar. Am construit o nouă poziționare în jurul unui concept simplu și puternic: optimism antreprenorial. Astfel, AIM a primit un tagline clar și memorabil: „Antreprenori optimiști din Moldova.”
2. Rebranding cu respect pentru istorie Fondatorii au dorit păstrarea logo-ului existent – un simbol al celor 10 ani de efort comunitar.
Soluția noastră: integrarea identității vechi într-un sistem vizual proaspăt, vibrant, care transmite apartenență, energie și perspectivă de creștere.
3. Sistem de comunicare disciplinat
– Refresh complet al rețelelor sociale
– Calendar anual de evenimente și campanii
– Sub-identități pentru proiecte finanțate
– Strategie de conținut axată pe beneficii concrete pentru membri Comunicarea a fost construită în jurul unui principiu simplu: beneficiile devin magnet.
Rezultate La începutul colaborării, comunitatea număra 20 de membri. În urma repoziționării și campaniilor de comunicare, AIM a crescut la aproape 150 de membri într-un timp record.
Creșterea numerică a generat și creștere de influență: AIM a devenit o voce legitimă în dialogul cu autoritățile, implicându-se în advocacy și în promovarea unui mediu antreprenorial mai prietenos pentru IMM-urile din Moldova. Impact Un brand revitalizat. O comunitate consolidată. O structură care a trecut de la „asociație” la forță de reprezentare.
